Skip to content

Despre noi

• Povestea organizației

Un program after school care propune achiziționarea unui microbuz pentru transportul copiilor, similar celor din Germania, reprezintă baza de la care această afacere a pornit. Programul after school poate oferi o soluție eficientă și accesibilă pentru părinți și copii, contribuind la dezvoltarea educațională și personală a tinerilor din comunitate, similar cu modelele de succes din Germania, oferind un suflu nou pe piața din Drobeta Turnu Severin. Conceptul de program after – school va fi destinat activităților educaționale - oferirea de sprijin la teme, cursuri de dezvoltare personală și activități extracurriculare, precum și transportul elevilor.

• Valorile și misiunea

Programul after school social va aborda în principal problemele legate de educație și coeziune socială, contribuind la reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea nivelului de educație și crearea unui mediu mai stabil și mai sigur pentru tineri. Acesta va promova, de asemenea, implicarea comunității în sprijinul educației, întărind legăturile sociale și încurajând voluntariatul. Prin aceste activități, contribuim la dezvoltarea unei comunități mai unite și mai bine educate, îmbunătățind astfel calitatea vieții în Drobeta Turnu Severin. Categoriile vizate sunt elevi cu vârste între 6-14 Ani, incluzând atât copii din medii defavorizate, cât și cei care întâmpină dificultăți la școală, cât și familile acestor elevi: programul sprijină părinții prin resurse educaționale și sesiuni de informare despre importanța educației.

• Partenerii și sponsorii sociali

Programul va colabora cu școli, autorități locale și organizații non-guvernamentale pentru a oferi resurse și suport, integrându-se astfel în rețeaua de servicii sociale existente, iar activitățile desfășurate vor contribui la coeziunea socială, încurajând implicarea comunității în educația tinerilor și promovând valori precum solidaritatea și responsabilitatea socială.